marți, 5 septembrie 2017

Jurnal de Voluntar #5: Festivalul Medieval

 Probabil toți ne dorim să călătorim în timp. Toți dorim să vedem modul de trai din alte secole , să cunoaștem persoane și să fim parte a acelor vremuri.
 Ei uite că eu am făcut-o. Și am călătorit până în secolul XIV.
  Acest lucru a fost posibil doar la Festivalul Medieval care a durat 3 zile și evident că am fost voluntar acolo .
 Ce m-a fascinat acolo ? Totul. Am obosit ? Da. Am vrut să se termine? NU!
 Nu poți să vii la Festivalul Medieval și sa te simți în secolul XXI. Toți acei cavaleri deghizați,  domnițe în rochii, prințese,  copii,  chiar și muzica era din epoca medievală.
 Ca să vă creați o imagine clară: toți erau îmbrăcați în haine medievale, mai puțin vizitatorii, dar acest lucru nu a împiedicat atmosfera de poveste.
 Fiecare zi începea cu o paradă a costumelor medievale. Colective din Ucraina, colective  din Bielorusia și evident,  Moldova.  Îmbrăcati  în acele haine,  toți erau frumoși,  toți unul ca unul.
 Nu au lipsit acele lupte legendare dintre cavaleri. Unul împotriva altuia, înarmați cu sulițe sau topoare medievale, gata pentru luptă.
 Ca să precizez, nu era o simplă joacă, era luptă adevărată, sulițe adevărate, perfect ascuțite ce uneori produceau scântei. Fiecare şi-a ales favoritul iar cel ce a câștigat a fost admirat de multă lume.
 Nu au lipsit nici acele războaie care noi ni  le imaginăm cam vag după un text lung din cartea de istorie. Pentru a vedea un război adevărat, treceți pe la Festivalul Medieval. Veți vedea tunuri. Veți vedea foc de armă, o luptă adevărată. Mai mult, întotdeauna suna pe fundal o muzică tipică acestor lupte, ceea ce te aduce chiar pe câmpul de luptă. Ca să pară totul cât se poate de real, unii luptători după mai multe lovituri se lăsau jos și stăteau acolo
până la sfârșitul luptei creând impresia că sunt cu adevărat răniți.
  Să nu credeți că au fost doar lupte.  Au fost și concursuri organizate anume pentru domnițe. Acestea, ca niște gospodine,  dar mai speciale, au participat la un concurs destinat tăierii bucatelor cu sabia de luptă. Da, e un pic ciudat dar a fost foarte interesant și intr-adevăr ajungeai în epoca medievală.
 Am rămas profund entuziasmată, și când am revenit acasă, acest secol cu tehnologii și cu toate de-a gata mi s-a părut cam sumbru, de aceea, mai treceți și voi pe la Festivalul Medieval. Eu vă promit, nu o să regretați.
 P.S: Am promis unei persoane că o să o menționez,  deci trebuie să mă țin de cuvânt.  Fotografiile sunt făcute de către Igor Cuşnir care mi-a propus colaborare și ai cărui fotografii posibil să le vedeți și în următoarele articole. Face o treabă foarte bună de aceea vă puteți adresa oricând. De asemenea puteți veni cu un Like la pagina lui de pe Facebook : Igor PHOTOGRAPHY.
 Nu o să regretați:)

vineri, 1 septembrie 2017

Confesiunile unui suflet de bărbat îndrăgostit

 Defapt, mi-a plăcut doar de ea. Idealul meu întruchipat . Și..odată plecată pentru totdeauna încercam să o găsesc în fiecare. Fiecare avea ceva furat din ea. O căutam în toate.
  Prima avea acel copil din suflet.  Parțial serioasă, parțial copilăroasă. Nebună , deschisă pentru aventuri , deschisă pentru oameni.  Și dornică de iubire. Multă iubire. Cât îi trebuie unui copil. Cât nu i-am putut oferi eu.
 A doua doar a avea părul buclat . Și deși părea uneori că seamănă.  Nu semăna deloc.
 În timp ce ea călătoria prin Elveția,  Austria , Germania... Eu o căutam în cele de aici.  Să zic că am găsit-o ? Nici vorbă.
 Am format-o pe bucăți. Ca pe un  Frankenstein frumos .
 De la una am luat frica de înălțime și de şerpi. Deși uneori încerca să le depășească.  Pe cea de înălțime, de şerpi nu cred că avea cum. Alta iubea să citească. Și citea muuuult.  Dar nu atât ca ea. De la una am luat răbdarea. Care uneori se epuiza și atunci exploda. Cât de asemănătoare.  Alta învârtea şuvițele de păr, una era sarcastică, una râdea la fel, alta dansa pe străzi când avea dispoziție bună , de la una am luat ochii întunecați,  de la alta buzele . Una avea semn pe mână, o linie roșie ce mulți o confundau cu o tăietură de vene. Uneori glumea zicând că o să o completeze formând un triunghi, ca să îi sperie pe ceilalți.
 Alta era categorică. "Nu" era " Nu" și nimeni nu putea să o convingă ca măcar pe o secundă să accepte ceva.
 Alta avea mistere, muuuulte mistere. Atunci când o întrebai ce ascunde, zâmbea provocator și atât.  Și atât.
 Una se temea că nu o să reușească nimic. Că nu o să aibă suficient timp, nu o să le facă pe toate și întotdeauna facea tot odată și o termina foarte istovită.
 Alta făcea fotografii, alta desena dar doar atunci când îi era poftă . Una se îmbrăca la modă , alta pleca la cluburi de comunicare în limba engleză, una era foarte emoțională,  alta era orgolioasă, după una multi întorceau capul, alta iubea singurătatea, alta bea mult ceai și câteodată bea cafea. Câteodată.
  Să găsesc pe cineva care are toate astea, nu puteam. Să fiu toate care avea câte ceva din ea, era o nebunie. Eram îndrăgostit de ele, dar mă amăgeam, eram îndrăgostit de acea mică parte care era a ei...În timp ce ea mă uita devenind fericită.

miercuri, 23 august 2017

Chișinăul e al tinerilor.

  În aceste zile  fiind în așteptarea unui abonament am zis să cercetez Chișinăul.  Nu, nu am vizitat muzee , nu am fost la spectacole la teatru etc.  Am fost acolo unde toți au posibilitatea să meargă și sa vadă ceea ce vede orice cetățean de rând. Acele locuri sunt însăși străzile Chișinăului.
 Am avut 2ore la dispoziție, și deși am mers 11 km ( cronometrul meu deştept😀) am fost plăcut surprinsă. Nu am cutreierat tot Chișinăul dar tot ce am reușit să văd m-a lăsat mulțumită.
   Nu am înțeles niciodată de ce desenatul pe pereții străzilor se numește
vandalism. Da, sunt de acord, vandalism e atunci când scrii cuvinte necenzurate, când îți anunți serviciile: " tatuaje la preț rezonabil " sau când îți declari dragostea: " X, eu te iubesc cât doi ". Da, e frumos, dar oare are nevoie Chișinăul să știe cât de mult vă iubiți?
 Nu știu de ce tinerii pictori ai noștri trebuie să își termine operele noaptea , cu o eventuală lanternă deoarece cineva ar putea vedea și ar numi-o ca vandalism. Serios? Să distrugi făcând opere ? Street art-ul  nu face decât să îmbogățească orașul. Dintr-un simplu perete mucegăit , cu tencuială deteriorată și cu crăpături să faci o adevărată panoramă...nu e un lucru atât de ușor. Câtă imaginație trebuie , muncă și ustensile și până la urmă aceste opere sunt luate împreună cu celelalte vandalisme cu adevărat existente ?
 Acești tineri artiști transformă Chișinăul într-un muzeu artistic unde ca să vezi trebuie doar să plătești cu timpul și atenția ta.
 Sunt de acord, Chișinăul nu e întocmai o capitală europeană , dar arta urbană şi nu numai  îi mai dă o şansă.
 Îmi pare rău că printre trecători nu se întâlnește nimeni care să se oprească și să admire câteva secunde partea aia de poveste a Chișinăului.
Mesajul meu e unul simplu. Chiar dacă din alte aspecte Chișinăul lasă de dorit, atunci haideți măcar această latură să o încurajăm.  Pentru că acest oraș e al tinerilor , al tinerilor artiști, ai tinerilor dornici de schimbare , dornici de a vedea ceva frumos. Eu vreau ca toți să își recapete vederea pentru lucruri cu adevărat frumoase și poate ca să și contribuie la această latură.
  Tinerii noștri artiști , mă adresez vouă , dacă mai doriți să creați astfel de opere , pentru a fi mai ușor cereți permisiunea de la primărie sau de la proprietarul acelei clădiri care urmează a fi decorată. Noi vă susținem.
 P.S:  Pe viitor, dacă vedeți o fată cu părul până la umeri, și fotografiază să știți că aia sunt eu. Dacă nu înțelegi ce fotografiază, atunci priviți mai atent. Cu siguranță veți vedea ceva frumos! 

joi, 17 august 2017

Jurnal de voluntar #4: Tineri activi, tineri cu verticalitate


Recent, am participat la Atelierul de dezbatere publică "Tineri activi, tineri cu verticalitate". La acest atelier au participat reprezentanți ai organizațiilor și instituțiilor ce promovează activ implicarea civică a adolescenților și tinerilor, precum și absolvenți care s-au implicat activ în
viața socială. 
Pot să spun că mi-a plăcut să particip la această dezbatere și să am ocazia să discut la aceeași masă cu mai mulți tineri dar și cu profesori despre  problemele cu care se confruntă tinerii din ziua de astăzi. Tema acestei dezbateri a fost "Dezvoltarea personală și profesională a adolescenților și tinerilor prin implicare civică activă". Să spun că am intrat pe ușă fiind un om și am ieșit fiind altul? Da! Toate discursurile motivaționale, alocuțiunile pline de entuziasm dar și fapte adevărate m-au făcut să am mai multă încredere în mine, am realizat că se poate, că ceea ce fac e important! 
Situația tinerilor a fost redată de către Nadia Cojocari, consultant în Direcția Statistică Serviciilor Sociale și a Condițiilor de trai. M-a uimit procentajul tinerilor care nici nu învață, dar nici nu lucrează. Oare cum e posibil să stai ziua întreagă fără ca să faci ceva productiv? Cum e să știi că tu ești schimbarea și în același timp să nu faci nimic? Da, am văzut că sunt tineri care nu învață, dar lucrează, caută să se dezvolte, să creeze ceva, ceea e mult mai bine. Am văzut mai multe date dar întrebarea care a rămas în mintea mea e : Dacă nu 881.180 tineri contează, atunci cine? Oare nouă ne e dat să schimbăm lumea? Nu noi suntem cei invincibili? 
Sugestiv a fost și discursul doamnei Aida Cotruță , manager la Centrul de ghidare în carieră și relații cu piața muncii care ne-a vorbit despre Importanța proiectării carierei în dezvoltarea personală a tinerilor. Deși a fost un discurs lung, am reușit să însușesc tot. Care sunt etapele proiectării unei cariere, de autocunoaștere dar și care este impactul activității civice asupra unei posibilități de angajare. Au mai urmat discursuri ai tinerilor, practici inspiraționale, informații despre schimbul intercultural din Elveția - oportunitate  spre dezvoltare multilaterală,  toate la fel de juste și suficiente pentru a convinge orice tânăr ca el este schimbarea. 
Și ne oprim aici?
                                     Cu siguranță, nu!

joi, 10 august 2017

Îmi cumpără cineva un deșteptător?

Aş vrea să am un deșteptător.  Nu, sincer, chiar vreau.
Vreau să dorm bine -bine-bine. Atât de bine ca să nu aud deşteptătorul când țipă. Dar să îl am. El să sune, să sune și în final să îl aud şi să îmi dau seama că am întârziat. Măcar să am unde mă duce....
Să văd că am întârziat să mă ridic repede din pat , să iau repede în mână ceva de acolo de îmbrăcat. Să mă uit că trebuie călcate și că evident nu am timp pentru aşa ceva și în final să caut ceva ce nu se şifonează deci nici nu trebuie de călcat.
Să mă îmbrac repede. Să încerc să le fac pe doua odată.  Și să trag blugii și sa mă îmbrac în bluză.
Apoi, GENIAL! Să imi aduc aminte că nu m-am spălat pe față . Să alerg prin casa , să dau și cu degetul mic în vreo noptieră și să nu am timp nici să mă plâng. Să mă spăl în cinci mişcări și să caut elasticul să îmi prind părul după care să îmi aud aminte : Nebuno ți l-ai tăiat scurt , cum vrei să ți-l  mai prinzi?
 Să îl las aşa. Apoi să mă duc la bucătărie și sa torn apă în cafea, după care să îmi dau seama că apa e rece și să trântesc cana pe masă. Apoi să mă încalț în sandale și să mă  chinui sa le inchei pe amândouă o dată ceea ce îmi ia și mai mult timp decât să o fac pe rând. În sfârșit să ies în stradă, să vreau sa iau de la cafenea o cafea " especially to go " dar mi se închide uşa în nas. Să las și aceasta și să alerg spre autobuz. Evident să calc intr-o băltoacă pentru că aseară a plouat și " Nu puteai sa te îmbraci și tu conform timpului ?" .
 Să ajung la stație și autobuzul să ia din loc și să strig sa stea. Să mai și alerg de parca nu am mai făcut-o până acum și desigur că el nu se va opri .
 Dar nu se întâmplă astea.  Nici nu adorm. Și dacă adorm , atunci mă trezesc cu vreo 5 ore înainte ca să trebuie să plec. 5 ore. Pare mult sau puțin.  Pare puțin pentru cei care vor să doarmă și pot să o facă. Pare mult pentru cine nu poate dormi și doar să și așteaptă. Și îți pare că plutești de-asupra patului și nici deşteptător nu îți trebuie. Nici nu îl am.
Îți creezi idei. Idei bizare. Oare cum ne aud animalele ? Dacă fiecare ne vede diferit , poate că și fiecare ne aude diferit ? Nu e vorba de volum. Dar însăși de cuvinte. Noi avem păcatul ca să auzim doar ce vrem noi, poate că și ele o fac aşa.
 Și oare ce gândesc delfinii despre noi ? Și dacă alb nu e alb și negru nu e negru? Iar eu nu sunt eu ? Și tu ești pentru mine ?
Stai ca o drogată și nici nu realiezi ce faci, cine ești,  unde ești ci doar că nu poți dormi și nici nu trebuie sa te trezești.  Evrica , nu ?
Sau poate că trebuie de creat atmosfera. Îmi trebuie un deşteptător? Îmi cumpără cineva un deşteptător?

sâmbătă, 5 august 2017

Tu, eu, și o sticlă de apă.

Se spune că totul învie primăvara... Momentul învierii mele cred că e vara.
 Și deși legătura dintre noi e formată de mai înainte...anume vara am început să mă simt mai vie și mai fericită.
 Nimic nu se compară cu momentele de amurg.  Stând undeva pe ultima bancă din parc , ascunși de toată lumea și toate privirile să îți ascult inima. Bate ritmic . Artistic. Fiind melodia mea preferată.
 Iubesc să îți simt degetele pe obraz ca mâinile unui pianist creând operă pe clape.
 Mă simt ca acasă în brațele tale. Mirosul dulce înțepător a parfumului  tău a devenit oxigenul meu.
   Iubesc să îți simt mâna în jurul taliei mele . Dovadă de tandrețe și tot odată că sunt a ta.
 Trecătorii văd doar un soare mare și două umbre ridicând dealul. Ea. Râzând rezemându-și capul de umărul lui. El ținînd intr-o mână talia ei și în alta o sticlă de apă.
 Îmi place că întoarcem capete. Şi nu mă sperie privirile de invidie.  Acum e mometul meu de fericire.
Și ce copil mă simt când îmi săruți tâmpla. Copil fericit.
    Am să îți dau tot ce am mai bun din mine. Și visele de la miez de noapte,  pentru tine o sa le păstrez.  O să îți dau aripi şi putere și vei deveni dragonul meu. Vom zbura și îi vom privi pe toți de sus.
 Pot să îți spun orice și pot pleca oriunde.  Dar, te rog...Nu mă răni ca alții. 

sâmbătă, 29 iulie 2017

Hotter than hell

 Pot să spun că în sfârșit am avut parte de o vacanță   pe bune în toate sensurile acestui cuvânt.  Am lăsat trecutul. Stă abandonat acolo în dulapul cu schelete . Și am îmbrățișat prezentul și am văzut că deja e mai ușor.
    Stând pe malul  mării am meditat mult. Am văzut greșelile pe care le-am făcut și pe care de acum în colo o să fiu atentă să nu le mai fac. Cu siguranță vor fi altele dar nicidecum cele vechi. Trebuie să învăț din greșeli. Uneori,  un om poate fi o greșeală. Am învățat să evit și asta.  Și de asemenea am învățat.
 Am văzut că trecutul meu şi-a găsit deja prezentul. Și parcă îi este bine. Și poate că aşa trebuia să se întâmple. De asta m-am lăsat cufundată în alt prezent al meu. Care va fi și un viitor.
  Această vacanță nu m-am ajutat doar să înțeleg care drum să îl parcurg dar și mi-a dat momente de respiro. De asemenea, am descoperit locuri și persoane noi. Și am rămas profund satisfacută.
 Mai mult.  Am evoluat şi am început să creez poveşti nu doar în scris.

   E prima încercare aşa că nu ar trebui să fie ceva wow. Sunt asemeni unui copil care abia începe să scrie.  De aceea scrisul e cam urât.  Dar vă las să vedeți voi singuri.